Skip to content

Cronologie - politica UE în domeniul migrației și al azilului

  • 1 ianuarie

    Calendarul de mai jos oferă o imagine de ansamblu a principalelor evoluții ale eforturilor Consiliului și ale Consiliului European menite să dezvolte un răspuns al UE la presiunile exercitate de migrație.

  • 2025

    18 decembrie

    Asylum policy: Council and European Parliament agree on EU list of safe countries of origin

  • 2025

    18 decembrie

    Safe third country: Council and European Parliament agree on new EU law restricting admissibility of asylum claims

  • 2025

    8 decembrie

    Council clinches deal on EU law about returns of illegally staying third-country nationals

  • 2025

    8 decembrie

    Migration and asylum: Member states agree on solidarity pool

  • 2025

    8 decembrie

    Asylum policy: Council pushes ahead with EU laws on safe countries of origin and safe third countries

  • 2024

    14 mai

    Consiliul adoptă pactul UE privind migrația și azilul

    Consiliul a adoptat o serie de acte legislative pentru a reforma cadrul juridic al UE privind gestionarea azilului și migrației.

    Aceasta stabilește un ansamblu de norme care vor contribui la:

    • gestionarea în mod ordonat a sosirilor
    • crearea de proceduri eficiente și uniforme
    • asigurarea unei repartizări echitabile a sarcinii între statele membre
  • 2024

    24 aprilie

    Migrația legală: Consiliul dă undă verde permisului unic de muncă și de ședere pentru resortisanții țărilor terțe (comunicat de presă, 12 aprilie 2024)

    Consiliul adoptă permisul unic care urmărește să stabilească:

    • o procedură unică de solicitare pentru obținerea unui permis de muncă și de ședere combinat
    • garantarea unui set comun de drepturi pentru resortisanții țărilor terțe eligibili, pe baza egalității de tratament cu resortisanții statului membru care acordă permisul unic
    • prelucrarea mai rapidă a solicitărilor
    • posibilitatea ca titularii de permise unice să își schimbe angajatorul
    • instrucțiuni clare pentru cazul în care titularul unui permis unic devine șomer
  • 2024

    8 februarie

    Reforma în domeniul azilului și migrației: reprezentanții statelor membre ale UE dau undă verde acordului cu Parlamentul European

    reprezentanții statelor membre ale UE (Coreper) au aprobat acordul provizoriu la care s-a ajuns între președinția Consiliului și Parlamentul European la 20 decembrie 2023 cu privire la cinci legi esențiale (care constituie pactul privind azilul și migrația) care vor reforma sistemul de azil și migrație al UE.

    Comitetul Reprezentanților Permanenți și-a exprimat, de asemenea, acordul cu privire la trei legi în materie de azil și migrație asupra cărora Consiliul și Parlamentul conveniseră deja în 2022. Aceste trei legi constau în:

    • o revizuire a directivei privind condițiile de primire
    • o actualizare a regulamentului privind condițiile pentru protecția internațională
    • un regulament de instituire a unui cadru de relocare al UE
  • 2023

    20 decembrie

    Consiliul și Parlamentul European ajung la un acord în ceea ce privește reforma sistemului UE de azil și migrație

    Cele cinci acte legislative ale UE asupra cărora președinția spaniolă și Parlamentul au ajuns la un acord abordează toate etapele gestionării situațiilor legate de azil și migrație, precum:

    • verificarea migranților aflați în situație ilegală atunci când aceștia sosesc în UE
    • prelevarea de date biometrice
    • procedurile de depunere și de gestionare a cererilor de azil
    • normele privind stabilirea statului membru responsabil de tratarea unei cereri de azil
    • cooperarea și solidaritatea între statele membre, precum și modul de gestionare a situațiilor de criză, inclusiv cazurile de instrumentalizare a migranților
  • 2023

    4 octombrie

    Consiliul convine asupra mandatului privind actul legislativ al UE care abordează situațiile de criză

    Reprezentanții statelor membre ale UE au ajuns la un acord cu privire la componenta finală a unei politici europene comune în domeniul migrației și al azilului.

    Statele membre și-au stabilit mandatul de negociere cu privire la un regulament privind situațiile de criză, inclusiv instrumentalizarea migrației, și situațiile de forță majoră în domeniul migrației și azilului. Această poziție va constitui baza negocierilor dintre președinția Consiliului și Parlamentul European.

  • 2023

    5 decembrie

    Președinția spaniolă le prezintă miniștrilor un raport intermediar referitor la pactul privind migrația și azilul

    Președinția le-a prezentat miniștrilor un raport intermediar referitor la toate dosarele legislative ale pactului privind migrația și azilul.

    În prezent, Consiliul și Parlamentul European sunt angajate în așa-numitele negocieri trilaterale cu privire la cinci dosare legislative. Împreună, acestea vor reforma sistemul european comun de azil și vor avea ca rezultat un cadru comun al UE care va aborda toate aspectele legate de gestionarea azilului și a migrației. Ambele instituții doresc să încheie negocierile și să adopte în mod oficial diferitele propuneri legislative înainte de sfârșitul actualei perioade legislative.

    Miniștrii au primit, de asemenea, informații actualizate privind dimensiunea externă a migrației. Aceasta privește politicile UE destinate abordării provocărilor legate de migrație pe care UE le are în comun cu alte continente și țări. Comisia a furnizat o informare privind progresele înregistrate în cooperarea cu țările terțe partenere.

  • 2023

    30 iunie

    Concluziile președintelui Consiliului European privind dimensiunea externă a migrației

    Președintele a luat act de faptul că Consiliul European își exprimă tristețea profundă pentru pierderile teribile de vieți omenești în urma tragediei care a avut loc recent în Marea Mediterană.

    Situația migrației la frontierele externe ale UE și în interiorul UE a fost analizată într-un mod cuprinzător și s-a luat act de lucrările desfășurate până în prezent în cadrul unui răspuns european.

    Președinția Consiliului și Comisia au informat Consiliul European cu privire la progresele constante înregistrate în punerea în aplicare a concluziilor sale din 9 februarie 2023, cu accent pe aspectele externe ale migrației și pe mecanismele de finanțare a acestora.

    Consiliul European va ține sub observație aceste lucrări.

  • 2023

    8 iunie

    Consiliul ajunge la un acord cu privire la unele acte legislative esențiale în materie de azil și migrație

    Consiliul a ajuns la un acord cu privire la două regulamente esențiale în materie de azil și migrație:

    Regulamentul privind procedura de azil

    Regulamentul privind procedura de azil (APR) stabilește o procedură comună în întreaga UE, pe care statele membre trebuie să o urmeze atunci când se solicită protecție internațională.

    Regulamentul privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație

    Odată convenit, Regulamentul privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație (AMMR) ar trebui să înlocuiască actualul Regulament Dublin. Regulamentul Dublin stabilește norme de determinare a statului membru care este responsabil de examinarea unei cereri de azil. AMMR va simplifica aceste norme și va scurta termenele.

    Pentru a echilibra sistemul actual în cadrul căruia marea majoritate a cererilor de azil revin în responsabilitatea unui număr mic de state membre, se propune un nou mecanism de solidaritate, care este simplu, previzibil și funcțional. Noile norme combină solidaritatea obligatorie cu acordarea de flexibilitate statelor membre în ceea ce privește alegerea contribuțiilor individuale.

  • 2023

    8 iunie

    Legal migration: Council settles on negotiating position for review of single permit directive

    The Council has agreed its position on an update of an EU law that deals with legal migration to the EU labour market. The updated rules streamline the application procedure and make it more effective.

    Thanks to this international recruitment of talent should get a boost, more rights for third-country workers and their equal treatment compared to EU workers should reduce labour exploitation.

  • 2023

    23 martie

    Consiliul European este informat cu privire la progresele înregistrate pe tema migrației

    Președinția Consiliului și Comisia au informat Consiliul European cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a concluziilor Consiliului European din februarie pe tema migrației.

    Liderii au solicitat punerea în aplicare rapidă a respectivelor concluzii și vor reveni asupra acestora în iunie, pentru a evalua punerea lor în aplicare.

  • 2023

    9 februarie

    Consiliul European discută situația migrației

    Șefii de stat sau de guvern din UE au vorbit despre migrație în cadrul unei reuniuni extraordinare a Consiliului European, care s-a desfășurat la Bruxelles. Ei au trecut în revistă punerea în aplicare a concluziilor lor anterioare cu privire la o abordare cuprinzătoare a migrației în concordanță cu principiile și valorile UE și cu drepturile fundamentale, punând accentul pe:

    • o acțiune externă sporită
    • returnări și readmisii
    • controlul frontierelor externe ale UE
    • combaterea instrumentalizării, a traficului și a introducerii ilegale de migranți
    • datele privind fluxurile de migrație
    • Pactul privind migrația și azilul
  • 2022

    22 iunie

    Consiliul aprobă mandate de negociere pentru Regulamentul Eurodac și Regulamentul privind procedura de screening

    Consiliul a aprobat mandatele de negociere pentru două legislații în materie de azil și migrație, pe baza propunerilor prezentate de Comisie în cadrul pactului privind migrația și azilul:

    • Regulamentul Eurodac, menit să ajute statele membre să monitorizeze mai bine parcursul solicitanților de azil și al persoanelor aflate în situație de ședere ilegală în UE
    • Regulamentul privind procedura de screening, care contribuie la consolidarea controalelor asupra persoanelor la frontierele externe

    În plus, 21 de state membre sau asociate au confirmat adoptarea unei declarații privind solidaritatea, care prevede un mecanism voluntar de contribuții de solidaritate, sub formă de transferuri sau alte tipuri de contribuții, în special contribuții financiare

  • 2022

    4 aprilie

    Fonduri UE în valoare de 17 miliarde EUR pentru a ajuta refugiații din Ucraina

    Consiliul a adoptat un regulament privind Acțiunea de coeziune pentru refugiații din Europa (CARE), care va permite deblocarea și realocarea rapidă a unor fonduri din cadrul politicii de coeziune. Acest lucru va garanta faptul că statele membre care găzduiesc refugiați dispun de resurse suficiente pentru a răspunde nevoilor tot mai mari în materie de locuințe, educație și asistență medicală.

    În plus, statele membre vor putea utiliza Asistența de redresare pentru coeziune și teritoriile Europei (REACT-EU), unul dintre cele mai mari programe de investiții publice ale UE în urma pandemiei.

    De asemenea, Consiliul a adoptat o propunere care urmărește:

    • să deblocheze până la 420 de milioane EUR din fondurile rămase provenite din fondul pentru afaceri interne (2014-2020)
    • să permită statelor membre și altor donatori publici sau privați să aducă contribuții suplimentare în cadrul Fondului pentru azil, migrație și integrare (2021-2027)

    Aceasta va pune la dispoziție resurse suplimentare pentru primirea persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina.

  • 2022

    4 martie

    UE adoptă un sistem de protecție temporară pentru persoanele care fug din calea războiului din Ucraina

    UE a decis să introducă sistemul de protecție temporară. Obiectivul este de a atenua presiunea asupra sistemelor naționale de azil și de a permite persoanelor strămutate să se bucure de drepturi armonizate în întreaga UE. Aceste drepturi includ:

    • dreptul de ședere
    • acces la piața muncii și la locuințe
    • asistență medicală
    • acces la educație pentru copii

    Protecția temporară este un mecanism de urgență care poate fi aplicat în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate și care urmărește să ofere protecție imediată și colectivă persoanelor strămutate care nu sunt în măsură să se întoarcă în țara lor de origine.

    Grup de persoane strămutate, aflate într-o sală.
    ©AFP
  • 2022

    19 ianuarie

    Noua Agenție a UE pentru Azil își începe activitatea

    Începând cu 19 ianuarie 2022, Agenția Uniunii Europene pentru Azil (EUAA) va înlocui Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO).

    Noua agenție este responsabilă de îmbunătățirea funcționării sistemului european comun de azil prin furnizarea unei asistențe operaționale și tehnice crescute statelor membre și prin sporirea coerenței în evaluarea cererilor de protecție internațională.

  • 2021

    9 decembrie

    Consiliul adoptă Regulamentul privind Agenția UE pentru Azil

    Consiliul a adoptat un regulament de instituire a Agenției UE pentru Azil. Regulamentul respectiv vizează îmbunătățirea aplicării politicii în domeniul azilului în cadrul UE, transformând actualul Birou European de Sprijin pentru Azil (EASO) într-o veritabilă agenție.

    Această agenție va fi responsabilă de îmbunătățirea funcționării sistemului european comun de azil, prin

    • furnizarea unei asistențe operaționale și tehnice sporite statelor membre
    • contribuția la o mai mare convergență în evaluarea cererilor de protecție internațională
  • 2021

    22 octombrie

    Consiliul European discută despre migrație

    Liderii UE au solicitat Comisiei Europene și Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate să facă operaționale cele opt planuri de acțiune pentru țările de origine și de tranzit prioritare și să le pună în aplicare fără întârziere.

    Consiliul European a afirmat în mod clar că nu va accepta nicio încercare a unor țări din afara UE de a instrumentaliza migranții în scopuri politice. Acesta și-a reiterat hotărârea de a asigura un control eficace al frontierelor externe ale UE și a subliniat necesitatea de a asigura returnări efective și punerea în aplicare deplină a acordurilor de readmisie.

    Șefii de stat și de guvern din UE au afirmat că UE va continua să contracareze atacul hibrid aflat în derulare organizat de regimul din Belarus, inclusiv prin adoptarea unor măsuri restrictive suplimentare împotriva persoanelor și a entităților juridice.

  • 2021

    7 octombrie

    Cartea albastră a UE: Consiliul adoptă noi norme

    Consiliul a adoptat Directiva privind cartea albastră. Noile norme, care le înlocuiesc pe cele existente, armonizează și mai mult condițiile de intrare și de ședere pentru lucrătorii cu înaltă calificare din țările din afara UE și sporesc atractivitatea cărții albastre a UE.

    Noul sistem urmărește să atragă și să rețină lucrătorii cu înaltă calificare, în special în sectoarele care se confruntă cu o lipsă de personal calificat.

    Acest sistem de admisie la nivelul UE:

    • stabilește criterii mai incluzive
    • simplifică procedurile
    • facilitează mobilitatea în interiorul UE
    • facilitează reîntregirea familiei
    • acordă un nivel ridicat de acces la piața forței de muncă
    Un card în care se menționează „Cartea albastră” cu steagul UE și câteva ilustrații abstracte
    Cartea albastră a UE: atragerea de talente (Infografic)

    Cartea albastră a UE: atragerea de talente (Infografic)

  • 2021

    31 august

    Consiliul adoptă o declarație privind Afganistanul

    Miniștrii afacerilor interne au discutat despre evoluțiile din Afganistan, în special în ceea ce privește potențialele implicații în domeniul protecției internaționale, al migrației și al securității, și au adoptat o declarație pe această temă.

    Aceștia au subliniat necesitatea de a continua coordonarea cu partenerii internaționali în ceea ce privește stabilizarea regiunii, precum și asigurarea faptului că ajutorul umanitar ajunge la persoanele vulnerabile. Aceștia au afirmat, de asemenea, că este necesar să se continue cooperarea pentru a preveni migrația ilegală din regiune, precum și pentru a proteja în mod eficace frontierele externe ale UE și a preveni intrarea neautorizată.

  • 2021

    29 iunie

    Agenția UE pentru Azil: s-a ajuns la un acord provizoriu

    Președinția Consiliului și reprezentanții Parlamentului European au ajuns la un acord provizoriu cu privire la un regulament privind Agenția UE pentru Azil.

    Regulamentul propus vizează îmbunătățirea aplicării politicii în domeniul azilului în cadrul UE, transformând actualul Birou European de Sprijin pentru Azil (EASO) într-o veritabilă agenție. Această agenție va fi responsabilă cu îmbunătățirea funcționării sistemului european comun de azil, prin:

    • furnizarea unei asistențe operaționale și tehnice sporite statelor membre
    • contribuția la o mai mare convergență în evaluarea cererilor de protecție internațională
  • 2021

    25 iunie

    Consiliul European discută despre situația în materie de migrație pe diferite rute

    Liderii UE au convenit că se vor intensifica parteneriatele și cooperarea reciproc avantajoase cu țările de origine și de tranzit pentru a se preveni pierderea de vieți omenești și pentru a se reduce presiunea asupra frontierelor europene, ca parte a acțiunii externe a UE.

    Această abordare comună ar trebui să vizeze toate rutele de migrație și:

    • va fi pragmatică, flexibilă și adaptată
    • ca abordare „Echipa Europa”, va face uz de toate instrumentele și stimulentele disponibile
    • se va derula în strânsă cooperare cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM)

    Șefii de stat sau de guvern din UE au solicitat Comisiei Europene și Înaltului Reprezentant ca, în cooperare cu statele membre:

    • să consolideze de îndată acțiunile concrete cu țările de origine și de tranzit prioritare
    • să prezinte, în toamna anului 2021, planuri de acțiune pentru țările de origine și de tranzit prioritare

    Consiliul European a condamnat și a respins orice încercare a unor țări terțe de a instrumentaliza migranții în scopuri politice.

  • 2021

    17 mai

    Cartea albastră a UE: s-a ajuns la un acord provizoriu

    Președinția Consiliului și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu cu privire la un proiect de directivă de stabilire a condițiilor de intrare și de ședere pentru resortisanții cu înaltă calificare din afara UE care vin să locuiască și să lucreze în UE.

    Directiva privind cartea albastră vizează să atragă și să rețină lucrătorii cu înaltă calificare, în special în sectoarele care se confruntă cu o lipsă de personal calificat. Noile norme vor:

    • stabili criterii de admisie mai favorabile incluziunii
    • simplifica procedurile
    • facilita mobilitatea în interiorul UE
    • facilita reîntregirea familiei
    • acorda un nivel ridicat de acces la piața muncii
  • 2020

    17 decembrie

    Bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027: a fost consolidat sprijinul pentru gestionarea migrației

    În urma aprobării de către Parlamentul European la 16 decembrie 2020, Consiliul a adoptat regulamentul de stabilire a cadrului financiar multianual (CFM) al UE pentru perioada 2021-2027. Regulamentul prevede pentru UE-27 un buget pe termen lung de 1 074,3 miliarde EUR.

    Cheltuielile în domeniul migrației și al gestionării frontierelor se vor ridica la 22,7 miliarde EUR în următorii șapte ani. Sprijinul pentru „migrație și gestionarea frontierelor” a fost consolidat în mod considerabil, incluzând o finanțare destinată punerii la dispoziția Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, până în 2027, a unui număr de până la 10 000 de polițiști de frontieră.

  • 2020

    14 decembrie

    Consiliul discută Pactul privind migrația și azilul

    La 23 septembrie 2020, Comisia Europeană a prezentat un nou Pact privind migrația și azilul și cinci noi propuneri legislative de reformare a normelor UE în materie de azil.

    Miniștrii UE au discutat elemente esențiale ale pactului, inclusiv dimensiunea externă, propunerea privind o etapă premergătoare intrării, un mecanism de solidaritate, gestionarea migrației interne și a azilului, diverse mijloace de îmbunătățire a returnărilor, rolul agențiilor, căile legale de intrare în Europa și integrarea.

  • 2020

    13 martie

    Consiliul discută despre situația de la frontierele externe ale UE

    Miniștrii afacerilor interne au fost informați de statele membre cel mai direct afectate, de Comisie și de agențiile relevante ale UE cu privire la cele mai recente evoluții înregistrate la frontierele externe ale UE cu Turcia. De asemenea, miniștrii au evaluat modul în care sunt puse în aplicare măsurile menționate în declarația miniștrilor afacerilor interne din 4 martie, inclusiv desfășurarea echipelor de intervenție rapidă la frontieră a Frontexului și asistența tehnică suplimentară.

  • 2020

    9 martie

    Reuniunea liderilor UE-Turcia

    Președintele Charles Michel și președinta Ursula von der Leyen s-au întâlnit cu președintele Recep Tayyip Erdoğan la Bruxelles. Liderii au discutat despre relațiile bilaterale, punerea în aplicare a declarației UE-Turcia privind migrația, securitatea și stabilitatea din regiune și criza din Siria.

    Întrevederea de astăzi cu președintele Erdoğan este un pas important în direcția cea bună. Atât Turcia, cât și UE trebuie să depună eforturi pentru a pune în aplicare pe deplin declarația UE-Turcia privind migrația, în vederea detensionării situației. Charles Michel, președintele Consiliului European
  • 2020

    6 martie

    Consiliul Afaceri Externe adoptă o declarație privind situația de la frontierele externe ale UE cu Turcia

    Consiliul recunoaște sarcina sporită a migrației și riscurile cu care se confruntă Turcia pe teritoriul său, precum și eforturile substanțiale pe care aceasta le-a făcut pentru găzduirea a 3,7 milioane de migranți și refugiați. Miniștrii își reafirmă, de asemenea, solidaritatea deplină față de Grecia, care se confruntă cu o situație fără precedent, precum și față de Bulgaria, Cipru și alte state membre, în eforturile lor de gestionare a frontierelor externe ale UE

  • 2020

    4 martie

    Consiliul adoptă o declarație privind frontierele externe ale UE

    Miniștrii afacerilor interne au discutat despre situația de la frontierele externe ale UE și și-au exprimat solidaritatea cu Grecia, cu Bulgaria și cu Cipru, precum și cu alte state membre care ar putea fi afectate în mod similar, inclusiv în eforturile de gestionare a frontierei externe a UE. Aceștia și-au confirmat, de asemenea, angajamentul de a-și consolida sprijinul pentru zonele aflate sub presiune, inclusiv prin desfășurarea echipelor de intervenție rapidă la frontieră ale Frontexului și prin asistență tehnică suplimentară.

  • 2019

    4 decembrie

    Consiliul a discutat despre viitorul politicii UE în domeniul migrației și al azilului

    Miniștrii afacerilor interne din UE au discutat despre viitorul politicii UE în domeniul migrației și al azilului, pe baza unui raport pregătit de președinția finlandeză. În cursul dezbaterii, miniștrii au salutat intenția Comisiei de a prezenta un nou pact privind migrația și azilul. Miniștrii au confirmat necesitatea unei abordări cuprinzătoare a migrației, care să includă o abordare la nivelul întregii administrații și o abordare la nivelul întregii rute.

  • 2019

    8 noiembrie

    Consiliul adoptă un regulament privind poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european

    Consiliul a adoptat un regulament revizuit privind Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă. Agenția este consolidată cu personal și echipamente tehnice. De asemenea, aceasta primește un mandat mai amplu de sprijinire a activităților statelor membre, mai ales în ceea ce privește controlul la frontiere, returnarea și cooperarea cu țările terțe.

  • 2019

    8 octombrie

    Consiliul discută despre situația actuală în ceea ce privește migrația

    Miniștrii afacerilor interne au discutat despre situația actuală în ceea ce privește migrația. Aceștia au analizat situația migrației în UE luând în considerare toate rutele și punând un accent deosebit pe creșterea numărului de sosiri înregistrate pe ruta est-mediteraneeană. De asemenea, au luat notă de declarația recentă a Franței, Germaniei, Italiei și Maltei privind măsuri temporare în materie de debarcare.

  • 2019

    26 septembrie

    Mandatul operației Sophia prelungit până la 31 martie 2020

    Consiliul a prelungit mandatul EU NAVFOR MED operația Sophia până la 31 martie 2020.

    Desfășurarea activelor navale ale operației va rămâne suspendată temporar, întrucât statele membre ale UE continuă să depună eforturi, în forurile corespunzătoare, pentru găsirea unei soluții în ceea ce privește debarcarea, în cadrul acțiunilor întreprinse ca urmare a concluziilor Consiliului European din iunie 2018.

  • 2019

    20 iunie

    Politica în domeniul migrației în agenda strategică 2019-2024

    Liderii UE au solicitat dezvoltarea în continuare a unei politici cuprinzătoare și pe deplin funcționale în domeniul migrației în agenda strategică a UE 2019-2024.

    „Vom continua și vom aprofunda cooperarea noastră cu țările de origine și de tranzit pentru a combate migrația ilegală și traficul de persoane și pentru a asigura returnări efective. În ceea ce privește dimensiunea internă, e nevoie să ne punem de acord asupra unei politici eficace în domeniul migrației și azilului. Trebuie să se ajungă la un consens referitor la Regulamentul Dublin în vederea reformării acestuia pe baza unui echilibru între responsabilitate și solidaritate, ținând seama de persoanele debarcate în urma operațiunilor de căutare și de salvare.” Agenda strategică 2019-2024
  • 2019

    14 iunie

    Ofițeri de legătură în materie de imigrație: Consiliul adoptă noi norme pentru îmbunătățirea coordonării

    Consiliul a adoptat un regulament pentru a îmbunătăți funcționarea rețelei europene a ofițerilor de legătură în materie de imigrație. Noile norme vor intensifica cooperarea și coordonarea dintre ofițerii de legătură trimiși în țări terțe de statele membre sau de UE pentru a se ocupa de chestiuni legate de imigrație.

  • 2019

    7 iunie

    Consiliul convine asupra unei poziții parțiale de negociere referitoare la Directiva privind returnarea

    Consiliul a convenit asupra unei poziții parțiale de negociere referitoare la Directiva revizuită privind returnarea. Noile norme vizează creșterea ratei returnărilor efective de migranți aflați în situație neregulamentară. Această poziție acoperă toate aspectele revizuirii propuse, cu excepția dispozițiilor privind procedura la frontieră în cazul returnărilor.

  • 2019

    7 iunie

    Bugetul UE: Consiliul convine asupra poziției sale cu privire la finanțarea pentru politicile din domeniile migrației, frontierelor și securității

    UE extinde domeniul de aplicare al sprijinului pe care îl oferă pentru măsuri în domeniile migrației, gestionării frontierelor și securității, pentru a contribui la abordarea provocărilor din ce în ce mai mari. Consiliul a ajuns la abordări generale parțiale cu privire la trei propuneri sectoriale din domeniul afacerilor interne în contextul cadrului financiar multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027.

  • 2019

    6 iunie

    UE actualizează normele privind vizele pentru a combate migrația ilegală

    Consiliul a adoptat modificări la Regulamentul privind Codul de vize, care vor spori instrumentele disponibile pentru abordarea provocărilor reprezentate de migrația ilegală.

  • 2019

    1 aprilie

    Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european: Consiliul confirmă acordul cu privire la consolidarea mandatului

    Ambasadorii la UE au confirmat, în numele Consiliului, acordul informal la care s-a ajuns între Parlamentul European și președinția română a Consiliului cu privire la un regulament privind poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european. În continuare, noile norme trebuie să fie adoptate în mod formal de către Parlamentul European și Consiliu.

  • 2019

    29 martie

    Mandatul operației Sophia prelungit până la 30 septembrie 2019

    Consiliul a prelungit mandatul EU NAVFOR MED operația Sophia până la 30 septembrie 2019.

    Comandantul operației a primit instrucțiuni să suspende temporar, din motive operaționale, desfășurarea activelor navale ale operației pe durata acestei prelungiri. Statele membre ale UE vor continua să depună eforturi, în forurile corespunzătoare, pentru găsirea unei soluții în ceea ce privește debarcarea, în cadrul acțiunilor întreprinse ca urmare a concluziilor Consiliului European din iunie 2018.

  • 2019

    20 februarie

    Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european: Consiliul a convenit asupra poziției de negociere

    Ambasadorii la UE au convenit asupra poziției de negociere a Consiliului cu privire la un regulament privind poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european. Pe baza acestui mandat, președinția română a Consiliului va începe negocierile cu Parlamentul European.

    Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) este consolidată cu personal și echipamente tehnice. De asemenea, primește un mandat mai amplu de sprijinire a activităților statelor membre cu privire la protecția frontierelor, la returnare și la cooperarea cu țările terțe.

  • 2019

    20 februarie

    Consiliul confirmă acordul privind modificările aduse Codului de vize

    Ambasadorii la UE au confirmat, în numele Consiliului, acordul informal la care s-a ajuns între Parlamentul European și președinția română a Consiliului cu privire la propunerea de modificare a Codului de vize.

    Noile norme vor îmbunătăți condițiile persoanelor care călătoresc în scopuri legitime și vor spori instrumentele disponibile în vederea abordării provocărilor reprezentate de migrația ilegală.

  • 2019

    18 februarie

    Ofițeri de legătură în materie de imigrație: acord provizoriu convenit cu Parlamentul European

    Președinția Consiliului și Parlamentul au ajuns la un acord informal asupra unor noi norme menite să consolideze rețeaua europeană de ofițeri de legătură în materie de imigrație. Acești ofițeri sunt trimiși în țări terțe de statele membre sau de UE pentru a se ocupa de chestiuni legate de imigrație.

  • 2018

    21 decembrie

    Operația Sophia: mandat prelungit până la 31 martie 2019

    Consiliul a prelungit mandatul EU NAVFOR MED operația Sophia până la 31 martie 2019. Operația vizează subminarea modului de acțiune al persoanelor care introduc ilegal migranți și al traficanților de persoane în zona central-sudică a Mării Mediterane.

  • 2018

    13 decembrie

    Liderii UE trec în revistă chestiunea migrației

    Liderii UE au discutat chestiuni legate de migrație la summit-ul din decembrie al UE. Ei au solicitat ca politica externă a UE în domeniul migrației să fie dezvoltată și pusă în aplicare în continuare.

    În ceea ce privește politicile interne ale Uniunii, șefii de stat sau de guvern au invitat colegiuitorii să încheie rapid negocierile referitoare la poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european (EBCG).

    Ei au solicitat, de asemenea, eforturi suplimentare pentru încheierea negocierilor referitoare la Agenția pentru Azil, Directiva privind returnarea și reforma sistemului european de azil.

  • 2018

    6 decembrie

    Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european: Consiliul convine asupra unei abordări generale parțiale

    Consiliul a convenit asupra unei abordări generale parțiale cu privire la o propunere referitoare la poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european, care vizează dispozițiile legate de returnare și de cooperarea cu țările terțe.

    Normele propuse îi vor permite agenției Frontex

    • să furnizeze sprijin tehnic și operațional statelor membre în operațiunile de returnare
    • să consolideze cooperarea cu țările terțe dincolo de țările învecinate
  • 2018

    6 decembrie

    Consiliul convine asupra unor măsuri concrete de combatere a introducerii ilegale de migranți

    Consiliul a convenit asupra unor măsuri concrete pentru a intensifica lupta împotriva rețelelor de persoane care introduc ilegal migranți. Măsurile au fost rezultatul unui apel făcut de liderii din UE la reuniunea lor din octombrie.

    Acțiunile concrete se bazează pe:

    • consolidarea abordării inter-agenții, atât la nivelul UE, cât și la nivel național
    • valorificarea la maximum a sinergiilor dintre instrumentele operaționale disponibile
    • utilizarea la maximum a activelor externe ale UE
  • 2018

    18 octombrie

    Liderii UE discută despre aspecte privind migrația

    Liderii UE au solicitat accelerarea luptei împotriva persoanelor care introduc ilegal migranți. Aceștia au invitat Consiliul să elaboreze, până în decembrie, un set de măsuri în acest scop.

    Liderii au afirmat, de asemenea, că sunt necesare mai multe eforturi pentru a preveni în continuare migrația ilegală. Aceștia au solicitat consolidarea cooperării cu țările de origine și de tranzit.

    În plus, liderii au invitat Parlamentul European și Consiliul să examineze cu prioritate propunerile recente ale Comisiei referitoare la migrație și azil.

  • 2018

    12 octombrie

    Consiliul discută despre poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european

    Consiliul a discutat o propunere a Comisiei de extindere a mandatului Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, precum și de suplimentare a efectivului de personal al acesteia la 10 000 până în 2020. Miniștrii afacerilor interne și-au exprimat dorința generală de a consolida mandatul agenției, în special în ceea ce privește returnările și cooperarea cu țările terțe. De asemenea, ei și-au exprimat opiniile cu privire la dimensiunea, alcătuirea, sarcinile și atribuțiile corpului permanent al Frontex, precum și cu privire la intervalul de timp necesar pentru instituirea deplină a corpului.

  • 2018

    19 septembrie

    Liderii UE convin să consolideze cooperarea cu țările terțe

    Șefii de stat sau de guvern s-au întâlnit la Salzburg pentru un dineu de lucru informal. Liderii au convenit să consolideze cooperarea cu țările terțe, inclusiv cu Egiptul. Donald Tusk se va întâlni cu președintele Al Sisi în septembrie pentru a face progrese în cadrul cooperării. În acest context, liderii au convenit și asupra organizării unui summit cu Liga Statelor Arabe în februarie 2019.

  • 2018

    29 iunie

    Statele membre ale UE convin asupra unei noi finanțări pentru Instrumentul pentru refugiații din Turcia

    Statele membre ale UE au convenit asupra modalităților de acordare a unei finanțări suplimentare, în valoare de 3 miliarde EUR, pentru Instrumentul UE pentru refugiații din Turcia, cu scopul de a sprijini refugiații sirieni:

    • 2 miliarde EUR vor fi finanțate din bugetul UE
    • 1 miliard EUR va fi finanțat de statele membre în funcție de cota lor din venitul național brut al UE
  • 2018

    28 iunie

    Liderii UE convin asupra unor noi măsuri de combatere a persoanelor care introduc ilegal migranți și de reducere a migrației ilegale

    Reuniți în cadrul unui summit de două zile la Bruxelles, liderii UE au convenit asupra unor măsuri vizând intensificarea activităților de combatere a persoanelor care introduc ilegal migranți și reducerea în continuare a migrației ilegale pe toate rutele de migrație.

    Liderii UE au sprijinit dezvoltarea unui concept de platforme de debarcare regionale pentru persoanele salvate pe mare în cadrul operațiunilor de căutare și salvare.

  • 2018

    14 iunie

    UE sancționează șase traficanți de persoane și care au introdus ilegal migranți, care acționau în Libia

    Consiliul a transpus în dreptul UE sancțiunile adoptate de ONU la 7 iunie, vizând șase traficanți de persoane și care au introdus ilegal migranți, care acționau în Libia. Este prima dată când ONU impune sancțiuni asupra unor traficanți de persoane.

  • 2018

    5 iunie

    Consiliul a discutat despre o serie de chestiuni privind migrația și calea de urmat

    Miniștrii afacerilor interne au discutat despre situația actuală și calea de urmat în legătură cu o serie de chestiuni privind migrația. Ei au dezbătut posibilitățile de a consolida acțiunile în curs în diferite domenii, inclusiv:

    • sprijinul acordat agențiilor UE
    • respectarea în continuare a declarației UE-Turcia
    • punerea la dispoziție de fonduri suficiente pentru Fondul fiduciar al UE pentru Africa
    • sprijinirea partenerilor de-a lungul Balcanilor de Vest
  • 2018

    27 februarie

    Consiliul aprobă un cuantum suplimentar de 3,7 miliarde EUR pentru abordarea unor aspecte legate de migrație

    Consiliul a dat undă verde pentru creșterea împrumuturilor acordate de către Banca Europeană de Investiții pentru proiecte din afara UE care abordează aspecte legate de migrație. 3,7 miliarde EUR sunt alocate pentru proiecte din sectorul public și cel privat pentru abordarea cauzelor profunde ale migrației.

  • 2017

    14-15 decembrie

    Liderii UE revizuiesc politica UE în domeniul migrației

    Consiliul European a desfășurat o dezbatere cu privire la dimensiunile internă și externă ale politicii UE în domeniul migrației. Aceștia au examinat ce a funcționat și ce nu a funcționat în ultimii doi ani și au discutat despre modalitățile de consolidare a politicii.

    De asemenea, liderii UE au afirmat că vor încerca să ajungă la un acord cu privire la reformarea sistemului Dublin până în iunie 2018. Dezbaterea s-a bazat pe o notă transmisă de președintele Tusk înaintea summitului.

  • 2017

    29 noiembrie

    Condițiile de primire pentru solicitanții de azil: Consiliul este pregătit să înceapă negocierile

    Reprezentanții permanenți ai UE au convenit asupra unui mandat pentru negocierile privind proiectul de norme privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții de azil și condiții mai bune de trai pentru solicitanții de azil în întreaga UE. Președinția va începe acum negocierile cu Parlamentul European.

  • 2017

    20 noiembrie

    Sistemul de intrare/ieșire este adoptat

    Consiliul a adoptat regulamentul privind un sistem de intrare/ieșire și regulamentul de modificare a Codului frontierelor Schengen în legătură cu sistemul de intrare/ieșire.

    Acest sistem va înregistra informații privind intrarea, ieșirea, precum și refuzul intrării, resortisanților țărilor terțe care traversează frontierele externe ale spațiului Schengen.

  • 2017

    15 noiembrie

    Cadrul de relocare al UE: Consiliul urmează să înceapă negocierile

    Reprezentanții permanenți ai UE au convenit asupra unui mandat pentru negocierile privind un regulament de instituire a unui cadru de relocare al UE pentru admisia persoanelor care au nevoie de protecție internațională.

    Proiectul de regulament urmărește:

    • să ofere căi sigure și legale către UE
    • să ofere norme comune în materie de relocare și de admisie umanitară
    • să ajute la atenuarea presiunii în țările din afara UE în care au fost strămutați un număr mare de solicitanți de azil
  • 2017

    19 octombrie

    Liderii UE au convenit asupra etapelor următoare pentru închiderea rutei central-mediteraneene

    Liderii UE au convenit să intensifice sprijinul pentru activitățile întreprinse de Italia împreună cu Libia și să acorde finanțare adecvată pentru proiectele legate de migrație în Africa de Nord. „Ar trebui să vedem rezultate concrete în următoarele săptămâni”, a declarat președintele Tusk după reuniune.

    De asemenea, liderii s-au angajat să continue discuțiile privind reforma sistemului Dublin în cadrul summitului din decembrie, în vederea ajungerii la un consens în prima jumătate a anului 2018.

  • 2017

    25 iulie

    EU NAVFOR MED operația Sophia: mandat prelungit până la 31 decembrie 2018

    Consiliul a prelungit mandatul EU NAVFOR MED operația Sophia până la 31 decembrie 2018. De asemenea, Consiliul a modificat mandatul operației, cu următoarele obiective:

    • instituirea unui mecanism de monitorizare a stagiarilor pentru a asigura eficiența pe termen lung a formării personalului pazei de coastă libiene
    • realizarea de noi activități de supraveghere și colectarea de informații cu privire la traficul ilegal de petrol exportat din Libia
    • creșterea posibilităților de schimburi de informații privind traficul de persoane cu agențiile de aplicare a legii din statele membre, cu FRONTEX și cu EUROPOL
  • 2017

    30 iunie

    Sistemul de intrare/ieșire: Consiliul confirmă acordul privind dispozițiile politice principale

    Reprezentanții permanenți ai UE au confirmat un acord la care s-a ajuns la 29 iunie între președinția malteză și Parlamentul European cu privire la aspectele politice ale unei propuneri privind un sistem de intrare/ieșire și ale unei propuneri de modificare a Codului frontierelor Schengen în ceea ce privește sistemul de intrare/ieșire.

    Acordul va pregăti terenul pentru un acord global, de îndată ce problemele tehnice rămase vor fi soluționate.

    Acest sistem va înregistra informații privind intrarea, ieșirea, precum și refuzul intrării, resortisanților țărilor terțe care traversează frontierele externe ale spațiului Schengen.

  • 2017

    29 iunie

    Agenția Uniunii Europene pentru Azil: președinția malteză și Parlamentul European ajung la un acord politic

    Președinția malteză și reprezentanții Parlamentului European au ajuns la un acord politic amplu ad referendum cu privire la toate cele douăsprezece capitole din Regulamentul privind Agenția Uniunii Europene pentru Azil.

    Acordul va face obiectul aprobării de către Coreper în viitorul apropiat, în urma unor lucrări suplimentare cu privire la considerente. De asemenea, acordul exclude anumite părți din text, care au legătură cu alte propuneri legislative din pachetul privind revizuirea sistemului european comun de azil (SECA), care nu au fost încă finalizate.

  • 2017

    23 iunie

    Ruta central-mediteraneeană: Liderii UE îndeamnă la acțiuni suplimentare pentru a stăvili fluxul de migrație

    Liderii UE au solicitat luarea de noi măsuri pentru stăvilirea fluxului de migranți din Libia în Italia, pe ruta central-mediteraneeană. Ei s-au concentrat îndeosebi asupra:

    • furnizării de formare și echipamente suplimentare pentru serviciile de pază de coastă libiene
    • cooperării mai strânse cu țările de origine și de tranzit
    • eforturilor suplimentare pentru a crește numărul de returnări

    Aceștia au afirmat că ar trebui să se instituie de urgență acorduri de readmisie cu țări din afara UE. De asemenea, liderii UE au reafirmat necesitatea de a se reforma sistemul comun de azil.

  • 2017

    8 iunie

    Concluziile Consiliului privind copiii migranți

    Miniștrii au adoptat concluzii ale Consiliului pentru a reafirma că copiii migranți au dreptul de a fi protejați, în concordanță cu prevederile relevante din legislația UE, inclusiv cu Carta drepturilor fundamentale a UE, precum și cu dreptul internațional privind drepturile copilului.

    În 2015 și 2016, 30% din numărul solicitanților de azil în UE au fost copii, mulți dintre aceștia călătorind fără familiile lor.

  • 2017

    11 mai

    Spațiul Schengen: Consiliul recomandă prelungirea controalelor la frontierele interne

    Consiliul a autorizat o prelungire temporară a controalelor la frontierele interne în circumstanțe excepționale. Austria, Germania, Danemarca, Suedia și Norvegia pot prelungi controalele temporare proporționale la anumite părți ale frontierelor lor pentru o perioadă de cel mult 6 luni.

  • 2017

    7 februarie

    Spațiul Schengen: Consiliul recomandă prelungirea controalelor la frontierele interne

    Consiliul a adoptat o recomandare de prelungire a controalelor temporare la frontierele interne în circumstanțe excepționale. Austria, Germania, Danemarca, Suedia și Norvegia ar trebui să prelungească controalele temporare proporționale la anumite părți ale frontierelor lor pentru o perioadă de cel mult 3 luni.

  • 2017

    3 februarie

    Liderii UE convin asupra stimulării cooperării cu Libia în vederea opririi fluxului de migranți

    Cu ocazia unui summit informal, liderii UE au adoptat Declarația din Malta, care se axează pe măsuri vizând stăvilirea fluxului de migranți pe ruta central-mediteraneeană și combaterea modului de operare al persoanelor care introduc ilegal migranți. În special, cei 28 de șefi de stat sau de guvern ai UE au convenit asupra intensificării cooperării cu Libia, țară din care au plecat 90% dintre migranți în 2016.

  • 2016

    7 decembrie

    Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă lansează o rezervă pentru reacție rapidă

    Rezerva pentru reacție rapidă este alcătuită din 1 500 de polițiști angajați de statele membre ale UE și de țări asociate spațiului Schengen. Într-o situație de criză, aceștia vor fi puși la dispoziția imediată a Frontexului, care poate să-i mobilizeze în termen de cinci zile lucrătoare.

  • 2016

    7 decembrie

    Acord privind controalele sistematice la frontierele externe

    Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreperul) a aprobat un text de compromis convenit cu Parlamentul European cu privire la o modificare la Codul frontierelor Schengen pentru consolidarea controalelor prin consultarea bazelor de date relevante la frontierele externe.

  • 2016

    13 octombrie

    Consiliul Justiție și Afaceri Interne

    Miniștrii au discutat cu privire la deficiențele în punerea în aplicare a diferitelor măsuri în materie de migrație adoptate până în prezent. Aceștia s-au angajat în special să crească numărul de experți puși la dispoziția agențiilor (în special a EASO) de către statele membre.

    Consiliul a discutat, de asemenea, reforma sistemului european comun de azil, ocazie cu care miniștrii au aprobat abordarea axată pe trei direcții propusă de Președinție.

  • 2016

    6 octombrie

    Lansarea Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă

    Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă a fost lansată oficial la 6 octombrie 2016. Lansarea a avut loc la punctul de control la frontieră de la Kapitan Andreevo, la frontiera externă a Bulgariei cu Turcia.

    „Creăm o nouă realitate la frontierele noastre externe. Acesta este un rezultat tangibil al angajamentului comun asupra căruia s-a convenit în Foaia de parcurs de la Bratislava, precum și o demonstrație practică a unității dintre statele membre”, a declarat Robert Fico, prim-ministrul Slovaciei și deținător al președinției prin rotație a Consiliului. „Acest pas ne va ajuta să ne întoarcem la Schengen”, a adăugat el.

    Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă va monitoriza îndeaproape frontierele externe ale UE și va coopera cu statele membre pentru a identifica și aborda rapid orice tip de posibilă amenințare la adresa securității la frontierele externe ale UE.

  • 2016

    14 septembrie

    Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european: aprobare definitivă

    Consiliul a aprobat definitiv Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european. Principalul rol al Poliției de frontieră și gărzii de coastă la nivel european este de a contribui la asigurarea unei gestionări integrate a frontierelor externe. Aceasta va asigura gestionarea eficace a fluxurilor de migrație și va furniza un nivel ridicat de securitate pentru UE.

  • 2016

    30 august

    EU NAVFOR MED operația Sophia: autorizare de preluare a unor noi atribuții de sprijin

    Comitetul politic și de securitate a autorizat EU NAVFOR MED operația Sophia să preia două noi atribuții de sprijin:

    • formarea pazei de coastă și a forțelor navale libiene
    • contribuția la punerea în aplicare a embargoului ONU asupra armelor în marea liberă, în largul coastelor Libiei
  • 2016

    18 iulie

    EUCAP Sahel Niger - misiune extinsă cu mandat modificat

    Consiliul a prelungit mandatul EUCAP Sahel Niger până la 15 iulie 2018. De asemenea, a adaptat mandatul misiunii pentru a sprijini autoritățile din Niger în dezvoltarea de politici, tehnici și proceduri pentru a controla mai bine migrația neregulamentară.

  • 2016

    13 iulie

    Propunerile Comisiei Europene – sistemul european comun de azil

    Comisia Europeană a prezentat un al doilea set de propuneri de reformare a sistemului european comun de azil și o propunere de instituire a unui cadru comun al UE în materie de relocare.

  • 2016

    22 iunie

    Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european: Consiliul confirmă acordul

    Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreper) a confirmat textul de compromis convenit cu Parlamentul European cu privire la propunerea de regulament privind Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european. Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european va fi formată dintr-o agenție europeană (actuala agenție Frontex, cu sarcini extinse) și din autoritățile naționale ale țărilor Schengen responsabile pentru gestionarea frontierelor.

  • 2016

    20 iunie

    EU NAVFOR MED operația SOPHIA: mandat prelungit

    Consiliul a prelungit mandatul EU NAVFOR MED operația SOPHIA cu un an, până la 27 iulie 2017. De asemenea, Consiliul a extins mandatul operației prin adăugarea a două sarcini de sprijin:

    • formarea pazei de coastă și a forțelor navale libiene
    • contribuția la punerea în aplicare a embargoului ONU asupra armelor în marea liberă, în largul coastelor Libiei
  • 2016

    10 iunie

    Consiliul Justiție și Afaceri Interne

    Miniștrii au discutat despre situația actuală, axându-se mai ales asupra punerii în aplicare a declarației UE-Turcia din 18 martie și asupra fluxurilor de migrație din zona central-mediteraneeană. Miniștrii au reafirmat că ar trebui intensificate returnările din Grecia către Turcia. De asemenea, statele participante au fost invitate să accelereze relocarea refugiaților sirieni din Turcia și transferul solicitanților de azil din Grecia și din Italia.

    Consiliul a adoptat o decizie care vizează suspendarea pentru un an a obligațiilor Suediei privind transferul din Italia și din Grecia al persoanelor care au nevoie de protecție internațională. De asemenea, Consiliul a adoptat concluzii privind returnarea și readmisia.

  • 2016

    7 iunie

    Comunicare a Comisiei Europene - cadru de parteneriat cu țările terțe

    Comisia Europeană a prezentat o comunicare privind un cadru de parteneriat cu țările terțe.

    De asemenea, Comisia a prezentat o propunere de directivă privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților din țările terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate.

  • 2016

    27 mai

    Summitul G7

    G7 a făcut apel la un răspuns global la criza migrației și a refugiaților. Liderii și-au luat angajamentul să sporească nivelul asistenței globale pentru a răspunde nevoilor refugiaților și ale comunităților-gazdă. Aceștia au făcut apel la instituțiile financiare și la donatorii bilaterali să își consolideze asistența. De asemenea, liderii au convenit să consolideze canalele legale de migrație și au încurajat instituirea unor mecanisme de relocare.

  • 2016

    23 mai

    Consiliul Afaceri Externe

    Miniștrii au purtat o discuție privind aspectele externe ale migrației. Aceștia au examinat punerea în aplicare a planului de acțiune de la Valletta și a declarației UE-Turcia.

    Consiliul a adoptat concluzii privind EU NAVFOR MED operația SOPHIA, prelungind mandatul operației cu un an și adăugând două sarcini de sprijin.

  • 2016

    20 mai

    Consiliul Justiție și Afaceri Interne

    Miniștrii afacerilor interne au desfășurat un schimb de opinii privind situația actuală. Aceștia s-au axat în special pe punerea în aplicare a declarației UE-Turcia din 18 martie și pe fluxurile de migrație din zona centrală a Mării Mediterane.

    Statele participante au fost invitate să accelereze relocarea refugiaților sirieni din Turcia și transferul solicitanților de azil din Grecia și Italia, în conformitate cu deciziile existente.

  • 2016

    12 mai

    Controalele la frontierele interne ale spațiului Schengen – Consiliul adoptă o recomandare

    Consiliul a adoptat o decizie de punere în aplicare de formulare a unei recomandări care permite continuarea controalelor temporare la frontierele interne în circumstanțe excepționale. Austria, Germania, Danemarca, Suedia și Norvegia ar trebui să mențină controale temporare proporționale la anumite părți ale frontierelor pe o perioadă maximă de șase luni.

  • 2016

    12 mai

    Consiliul Afaceri Externe pe tema dezvoltării

    Miniștrii și-au îndreptat atenția asupra punerii în aplicare a planului de acțiune de la Valletta și a Fondului fiduciar de urgență pentru Africa. Miniștrii au analizat, de asemenea, situația dialogurilor la nivel înalt cu țările partenere.

    Consiliul a purtat discuții privind cele mai bune modalități de sprijinire a persoanelor strămutate și a refugiaților în situația unor crize îndelungate.

  • 2016

    4 mai

    Propunerile Comisiei Europene – sistemul european comun de azil

    Comisia Europeană a prezentat o serie de propuneri de reformare a sistemului european comun de azil.

    De asemenea, Comisia a prezentat o propunere de decizie de punere în aplicare a Consiliului de formulare a unei recomandări pentru continuarea controalelor temporare la frontierele interne în circumstanțe excepționale.

  • 2016

    21 aprilie

    Consiliul Justiție și Afaceri Interne

    Miniștrii afacerilor interne au analizat progresele privind punerea în aplicare a măsurilor existente. De asemenea, ei au reafirmat necesitatea de a accelera punerea în aplicare a declarației UE-Turcia din 18 martie 2016.

    Miniștrii au fost informați în legătură cu progresele înregistrate cu privire la proiectul de regulament privind Poliția de frontieră la nivel european.

  • 2016

    18 aprilie

    Consiliul Afaceri Externe

    Miniștrii au discutat aspectele externe ale migrației. Ei au evaluat progresele înregistrate în punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în declarația UE-Turcia și au trecut în revistă inițiativele adoptate privind ruta central-mediteraneeană. Au subliniat totodată acțiunile întreprinse în cadrul luptei pentru combaterea traficanților și a persoanelor care introduc ilegal migranți, precum și sprijinul acordat Africii de UE.

  • 2016

    6 aprilie

    Poliția de frontieră la nivel european - Consiliul convine asupra unei poziții de negociere

    Comitetul Reprezentanților Permanenți a convenit asupra poziției de negociere a Consiliului cu privire la propunerea de regulament privind Poliția de frontieră la nivel european. De îndată ce Parlamentul European își va adopta poziția, Președinția va începe negocieri în vederea obținerii unui acord politic până la sfârșitul lunii iunie 2016.

    Principalul obiectiv al Poliției de frontieră la nivel european ar fi să asigure și să pună în aplicare, ca o responsabilitate comună, gestionarea europeană integrată a frontierelor la frontierele externe ale UE. Acesta ar implica o Agenție Europeană pentru Poliția de Frontieră și autoritățile naționale responsabile de gestionarea frontierelor.

  • 2016

    21 martie

    Propunerea Comisiei Europene – relocarea din Turcia

    În urma Declarației UE-Turcia din 18 martie, Comisia Europeană a prezentat o propunere de modificare a Deciziei Consiliului privind transferul persoanelor care au nevoie de protecție internațională din Italia și Grecia. Această propunere va pune la dispoziție 54 000 de locuri care nu fuseseră încă alocate pentru relocarea sirienilor din Turcia în UE.

  • 2016

    18 martie

    Consiliul European

    Consiliul European a continuat discuțiile despre strategia sa cuprinzătoare de combatere a crizei migrației.

    Cu ocazia reuniunii lor din 18 martie, liderii UE și ai Turciei au ajuns la un acord menit să pună capăt fluxului de migrație neregulamentară îndreptat către Europa prin Turcia, să submineze modul de operare al persoanelor care introduc ilegal migranți și să le ofere migranților o alternativă pentru a nu își mai pune viața în pericol.

  • 2016

    16 martie

    Consiliul aprobă finanțare pentru asistență de urgență pe teritoriul UE

    Consiliul a acceptat proiectul de buget rectificativ propus de Comisie la 9 martie 2016. Acesta a convenit să pună la dispoziție 100 de milioane EUR în credite de angajament și 80,2 milioane EUR în credite de plată de la bugetul UE pentru 2016 pentru a sprijini Grecia și alte state membre copleșite de criza refugiaților.

    Proiectul de buget rectificativ trebuie acum să fie aprobat de Parlamentul European.

  • 2016

    15 martie

    Consiliul adoptă un instrument de asistență de urgență pe teritoriul UE

    La 15 martie, Consiliul a adoptat un regulament care va permite UE să sprijine Grecia și alte state membre afectate să abordeze situația umanitară dificilă cauzată de criza migrației. Asistența umanitară a UE vizează să le ofere refugiaților alimente, adăpost, apă, medicamente și alte bunuri de strictă necesitate.

  • 2016

    10 martie

    Consiliul Justiție și Afaceri Interne

    Miniștrii au discutat despre situația actuală și despre punerea în aplicare a declarației convenite de liderii UE la 7 martie. De asemenea, aceștia au fost informați de Președinție în legătură cu stadiul lucrărilor privind propunerea de regulament de instituire a unei poliții de frontieră și gărzi de coastă la nivel european.

    Consiliul a adoptat concluzii privind introducerea ilegală de migranți. Acesta a adoptat și o decizie de punere în aplicare privind suspendarea temporară a transferului a 30% din numărul de solicitanți care i-a fost alocat Austriei în temeiul Deciziei 2015/1601.

  • 2016

    9 martie

    Consiliul convine asupra unui instrument de asistență de urgență pe teritoriul UE

    Consiliul a ajuns la un acord privind un mecanism de sprijin de urgență în caz de criză în cadrul UE. Acesta va permite UE să ajute Grecia și alte state membre afectate să abordeze situația umanitară dificilă cauzată de criza migrației. Asistența umanitară a UE vizează să le ofere refugiaților alimente, adăpost, apă, medicamente și alte bunuri de strictă necesitate.

    Această propunere urmează să fie prezentată în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Generale din 15 martie în vederea adoptării oficiale.

  • 2016

    7 martie

    Reuniunea șefilor de stat sau de guvern din UE cu Turcia

    Liderii UE au desfășurat o reuniune cu Turcia pentru a-și consolida cooperarea cu privire la criza migrației. Aceștia s-au exprimat cu tărie în favoarea punerii în aplicare depline și rapide a Planului de acțiune UE-Turcia și a reducerii numărului de intrări ilegale dinspre Turcia în Grecia.

    Aceștia au discutat, de asemenea, despre o serie de noi propuneri care vizează abordarea crizei. Președintelui Tusk i s-a încredințat sarcina de a definitiva detaliile acestora înainte de următorul Consiliu European.

  • 2016

    2 martie

    Propunerea Comisiei Europene - instrumentul de asistență de urgență în cadrul UE

    Comisia a prezentat o propunere de regulament al Consiliului de instituire a unui instrument de asistență de urgență în caz de criză în cadrul UE. Acesta ar permite acordarea de ajutor umanitar ca răspuns la crize majore care afectează statele membre, inclusiv actuala criză a migrației.

  • 2016

    25 februarie

    Consiliul Justiție și Afaceri Interne

    Miniștrii au discutat despre situația actuală în ceea ce privește migrația și au reiterat necesitatea unei soluții comune la nivel european. Aceștia s-au axat pe progresele înregistrate în punerea în aplicare a măsurilor existente, pe cooperarea cu Turcia și pe ruta Balcanilor de Vest.

    De asemenea, Consiliul a trecut în revistă lucrările referitoare la propunerea privind Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european.

  • 2016

    18 februarie

    Consiliul European

    Liderii UE au adoptat concluzii cu privire la criza migrației. Aceștia s-au axat pe necesitatea de a construi un consens european în materie de migrație și în materie de punere în aplicare a deciziilor deja luate. Aceștia au subliniat necesitatea de a înregistra progrese în ceea ce privește:

    • punerea în aplicare a Planului comun de acțiune UE-Turcia
    • furnizarea de ajutor umanitar pentru refugiați, inclusiv în Balcanii de Vest
    • garantarea faptului că hotspoturile sunt pe deplin funcționale
    • punerea în aplicare a deciziilor privind transferul, returnarea și readmisia
    • îmbunătățirea gestionării frontierelor externe
    • restabilirea funcționării normale a spațiului Schengen
  • 2016

    12 februarie

    Evaluarea Schengen a Greciei - Consiliul adoptă o recomandare

    Consiliul a adoptat o recomandare privind abordarea deficiențelor grave identificate în cursul evaluării aplicării de către Grecia a acquis-ului Schengen în domeniul gestionării frontierelor externe. Recomandarea propune Greciei măsuri de remediere în vederea abordării respectivelor deficiențe.

  • 2016

    4 februarie

    „Sprijin pentru Siria și regiune” - UE se angajează să aloce peste 3 miliarde EUR

    Președintele Consiliului European, Donald Tusk, s-a alăturat liderilor mondiali cu ocazia unei conferințe la Londra pentru a anunța o contribuție a UE de 3 miliarde EUR menită să vină în sprijinul poporului sirian în 2016. Această contribuție include atât populația de pe teritoriul Siriei, cât și refugiații și comunitățile care îi găzduiesc din țările învecinate.

  • 2016

    3 februarie

    Instrumentul pentru refugiații din Turcia: obținerea unui acord cu privire la detaliile finanțării

    Statele membre au convenit cu privire la modalitățile de finanțare a Instrumentului UE pentru refugiații din Turcia, în valoare de 3 miliarde EUR. Acest lucru va permite UE să ofere asistență umanitară suplimentară pentru refugiații aflați în Turcia și pentru comunitățile gazdă ale acestora.

  • 2016

    18 ianuarie

    Consiliul Afaceri Externe

    Consiliul a ajuns la concluzia că au fost îndeplinite toate condițiile pentru ca EU NAVFOR MED operația SOPHIA să pună în aplicare în marea liberă Rezoluția 2240 a Consiliului de Securitate al ONU. Respectiva rezoluție consolidează autoritatea operației SOPHIA de a lua măsuri împotriva introducerii ilegale de migranți și a traficului de persoane de pe teritoriul Libiei și din largul coastelor sale, în cadrul etapei a doua a operației (marea liberă). Etapa a doua a început la 7 octombrie 2015.

    Miniștrii au discutat, de asemenea, despre poziția UE înaintea conferinței donatorilor pentru Siria, care va avea loc la Londra la 4 februarie 2016. Această conferință își propune să abordeze necesitățile economice pe termen lung ale refugiaților din regiune și să obțină creșterea finanțării disponibile pentru țările cele mai afectate.

  • 2015

    17 decembrie

    Consiliul European

    Consiliul European a evaluat punerea în aplicare a deciziilor adoptate în cadrul reuniunilor anterioare și a convenit asupra accelerării acțiunilor cu privire la:

    • funcționarea hotspoturilor
    • punerea în aplicare a deciziilor de transfer și a returnărilor
    • controlul frontierelor externe ale UE
    • cooperarea cu țările de origine și de tranzit

    De asemenea, liderii UE au solicitat Consiliului să examineze rapid propunerea Comisiei Europene de consolidare a frontierelor externe ale UE, publicată la 15 decembrie.

  • 2015

  • 2015

    3 decembrie

    Consiliul Justiție și Afaceri Interne

    Miniștrii justiției au luat act de un raport intermediar cu privire la acțiunile legate de cooperarea judiciară și combaterea xenofobiei.

    Miniștrii afacerilor interne au purtat o discuție cu privire la punerea în aplicare a măsurilor convenite anterior și la acțiunile necesare pentru consolidarea spațiului Schengen.

  • 2015

    29 noiembrie

    Reuniunea șefilor de stat sau de guvern din UE cu Turcia

    UE și Turcia au adoptat un plan de acțiune comun pentru a gestiona criza refugiaților creată de situația din Siria.

    UE și statele sale membre își vor intensifica substanțial angajamentul politic și financiar pentru a stăvili fluxul de migrație care se îndreaptă spre UE prin Turcia. UE se angajează să furnizeze resurse suplimentare inițiale în valoare de 3 miliarde EUR pentru a ajuta Turcia să îmbunătățească situația refugiaților sirieni aflați în prezent în această țară.

    Planul de acțiune include, de asemenea, o cooperare sporită cu privire la migranții care nu au nevoie de protecție internațională.

    Mai mult, acordul de readmisie UE-Turcia va deveni aplicabil în întregime începând din iunie 2016. UE și Turcia urmăresc să finalizeze procesul de liberalizare a vizelor pentru cetățenii turci în spațiul Schengen până în octombrie 2016.

  • 2015

    23 noiembrie

    Consiliul Educație, Tineret, Cultură și Sport

    Integrarea migranților a fost o temă comună pe tot parcursul discuțiilor din cadrul celor patru reuniuni ale Consiliului. Miniștrii s-au concentrat în mod deosebit asupra:

    • rolului politicii în materie de tineret și a activităților pentru tineret în ceea ce privește migrația
    • strategiilor privind educația și formarea pentru integrarea migranților nou-veniți și a persoanelor care provin din familii de migranți
    • rolului dialogului intercultural de a îmbunătăți înțelegerea reciprocă între migranți și țara-gazdă
    • potențialului educativ al sportului de a ajuta tinerii defavorizați, inclusiv migranții
  • 2015

    16 noiembrie

    Consiliul Afaceri Externe

    Miniștrii s-au axat pe acțiuni ulterioare Conferinței la nivel înalt privind ruta Balcanilor de Vest (8 octombrie) și summitului de la Valletta privind migrația (11-12 noiembrie). Aceștia au salutat discuțiile purtate la Valletta cu partenerii africani. În ceea ce privește ruta est-mediteraneeană și a Balcanilor de Vest, miniștrii au discutat despre cooperarea cu Turcia, Liban și Iordania.

  • 2015

    12 noiembrie

    Summitul de la Valletta privind migrația

    Șefii de stat sau de guvern din UE s-au întâlnit cu omologii lor din țările africane pentru a discuta aspecte legate de migrație. Aceștia au convenit asupra unui plan de acțiune axat pe cinci domenii prioritare:

    • abordarea cauzelor profunde ale migrației neregulamentare și strămutării forțate
    • îmbunătățirea demersurilor privind promovarea și organizarea canalelor de migrație legală
    • îmbunătățirea protecției migranților și a solicitanților de azil
    • abordarea exploatării și traficului de migranți
    • îmbunătățirea cooperării în materie de returnare, readmisie și reintegrare
  • 2015

    12 noiembrie

    Reuniunea informală a șefilor de stat sau de guvern

    Liderii UE au discutat despre ultimele evoluții din criza migrației și modul în care poate fi accelerată punerea în aplicare a măsurilor convenite în septembrie și octombrie. Aceștia și-au concentrat discuțiile în special asupra cooperării cu Turcia.

    Președintele Tusk a reiterat, de asemenea, necesitatea ca UE să recâștige controlul frontierelor sale externe și să procedeze efectiv la înregistrarea migranților.

  • 2015

    9 noiembrie

    Consiliul Justiție și Afaceri Interne

    Miniștrii au adoptat concluzii prin care definesc noi măsuri pentru a face față crizei în materie de migrație și refugiați. Acestea se concentrează asupra:

    • accelerării procesului de transfer aflat în desfășurare
    • consolidării frontierelor externe ale UE
    • combaterii traficului de ființe umane și a introducerii ilegale de persoane
    • îmbunătățirii returnării și a readmisiei

    Consiliul a sprijinit decizia Președinției de a trece mecanismul integrat pentru răspuns politic la crize la modul de activare deplină.

  • 2015

    30 octombrie

    Președinția Consiliului UE activează IPCR pentru a intensifica schimbul de informații

    Președinția luxemburgheză a decis să activeze mecanismul integrat pentru un răspuns politic la crize (IPCR) în funcția de „schimb de informații”. Statelor membre și instituțiilor UE li se solicită să efectueze în permanență un schimb de informații actualizate cu privire la situația de pe teren prin intermediul unei platforme web comune. Comisia și SEAE vor furniza analize integrate periodice ale informațiilor oferite.

    Scopul urmărit este acela de a monitoriza evoluția fluxurilor migratorii, de a sprijini procesul decizional, precum și de a asigura o mai bună punere în aplicare a măsurilor convenite.

  • 2015

    26 octombrie

    Consiliul Afaceri Externe pe tema dezvoltării

    Miniștrii din UE au purtat o dezbatere aprofundată privind migrația, cu accent pe cooperarea pentru dezvoltare. Miniștrii au convenit să consolideze cooperarea cu țările terțe pentru a aborda provocările comune cu care se confruntă în prezent Europa și țările sale partenere.

  • 2015

    25 octombrie

    Reuniunea privind ruta de migrație din Balcanii de Vest

    Liderii reprezentanți ai Albaniei, Austriei, Bulgariei, Croației, fostei Republici iugoslave a Macedoniei, Germaniei, Greciei, Ungariei, României, Serbiei și Sloveniei au convenit asupra unui plan de acțiune alcătuit din 17 puncte, vizând îmbunătățirea cooperării dintre țările aflate pe ruta de migrație a Balcanilor de Vest, în scopul abordării crizei refugiaților din regiune.

  • 2015

    15 octombrie

    Consiliul European

    Liderii UE au convenit asupra unei serii de priorități:

    • cooperarea cu țările de origine și de tranzit: liderii au salutat acordul privind un plan de acțiune comun UE-Turcia și au convenit să ia măsuri operaționale concrete la viitorul summit de la Valletta
    • consolidarea frontierelor externe ale UE: inclusiv printr-un sistem integrat de gestionare a frontierelor care va depăși mandatul actual al Frontex și prin adăugarea mai multor sute de polițiști de frontieră pentru a asigura zonele în care există puncte de acces („hotspoturi”) din Grecia și Italia
    • returnarea și readmisia: îmbunătățirea punerii în aplicare în temeiul legislației și acordurilor existente și îmbunătățirea rolului Frontex
  • 2015

    12 octombrie

    Consiliul Afaceri Externe

    Miniștrii afacerilor externe din UE au discutat despre aspectele externe ale migrației. Consiliul a adoptat concluzii care să fie utilizate în discuțiile din cadrul reuniunii Consiliului European din 15 octombrie.

  • 2015

    9 octombrie

    Consiliul Justiție și Afaceri Interne

    Consiliul a discutat despre viitorul gestionării frontierelor externe ale UE și a adoptat concluzii privind viitorul politicii în materie de returnare.

  • 2015

    8 octombrie

    Conferința privind ruta est-mediteraneeană și a Balcanilor de Vest

    Miniștrii afacerilor interne și miniștrii afacerilor externe din UE s-au întâlnit cu omologii lor din Turcia, Liban, Iordania și Balcanii de Vest. Au participat și țările asociate, Elveția, Norvegia, Liechtenstein și Islanda.

    Conferința a urmărit să consolideze colaborarea între toți partenerii, sporind solidaritatea și asigurând gestionarea ordonată a fluxurilor migratorii și de refugiați. Aceasta a adoptat o declarație.

  • 2015

    28 septembrie

    EU NAVFOR MED: acord privind începerea etapei active a operației

    Comitetul politic și de securitate a convenit să inițieze prima etapă a fazei 2 a operației împotriva persoanelor care introduc ilegal migranți începând cu 7 octombrie 2015. Acest lucru va permite desfășurarea unor acțiuni de abordaj, percheziții, sechestre și devieri în marea liberă a navelor suspecte, în limitele dreptului internațional.

    De asemenea, acesta a convenit asupra redenumirii operației, titlul acesteia devenind „Sophia”, după numele dat copilului adus pe lume pe o navă care participa la operație.

  • 2015

    23 septembrie

    Reuniunea informală a șefilor de stat sau de guvern

    Liderii UE au convenit asupra unei serii de priorități de acțiune:

    • răspuns la necesitățile urgente ale refugiaților prin acordarea de sprijin către UNHCR, Programul Alimentar Mondial, Liban, Iordania, Turcia și alte țări
    • asistență pentru țările din Balcanii de Vest în gestionarea fluxurilor de refugiați
    • abordarea cauzelor profunde ale migrației neregulamentare în Africa
    • abordarea situației de la frontierele externe ale UE
    • furnizarea de sprijin pentru statele membre din prima linie prin înființarea unor puncte de acces și prin asigurarea transferului și a returnării

    De asemenea, aceștia au discutat modalitățile de abordare a provocărilor legate de migrație pe termen lung și au lansat un apel pentru reînnoirea eforturilor diplomatice în ceea ce privește Siria și Libia.

  • 2015

    22 septembrie

    Reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne privind migrația

    Consiliul a adoptat o decizie de instituire a unui mecanism de transfer temporar și excepțional din Italia și Grecia către alte state membre. Acest mecanism se va aplica în cazul a 120 000 de persoane care au nevoie în mod clar de protecție internațională.

  • 2015

    14 septembrie

    Reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne privind migrația

    Consiliul a adoptat decizia finală de instituire a unui mecanism de transfer temporar și excepțional din Italia și Grecia către alte state membre. Acest mecanism se va aplica în cazul a 40 000 de persoane care au nevoie în mod clar de protecție internațională.

    Președinția a elaborat un set de concluzii care a prezentat măsuri pentru a face față crizei migrației.

  • 2015

    14 septembrie

    EU NAVFOR MED: Consiliul adoptă o evaluare pozitivă privind condițiile pentru tranziția la prima fază a etapei a 2-a (în marea liberă)

    Consiliul a adoptat o evaluare pozitivă, convenind că au fost îndeplinite condițiile necesare pentru a se face tranziția la prima fază a celei de a 2-a etape. Evaluarea a făcut parte din măsurile formale necesare în cadrul procesului de tranziție a operației la etapa a 2-a în marea liberă.

  • 2015

    9 septembrie

    Al doilea pachet de propuneri al Comisiei Europene

    Îndeplinindu-și angajamentele din Agenda europeană privind migrația, prezentată în mai, Comisia Europeană a prezentat un al doilea pachet de propuneri menite să abordeze criza refugiaților:

    • o propunere privind transferul de urgență a 120 000 de persoane care au nevoie în mod clar de protecție internațională, din țările aflate în prima linie
    • un mecanism permanent de transfer pentru toate statele membre
    • o listă comună europeană a țărilor de origine sigure
    • o politică mai eficace în materie de returnare
    • un ghid privind normele de achiziții publice pentru măsurile de sprijin pentru refugiați
    • măsuri vizând abordarea dimensiunii externe a crizei refugiaților
    • un fond fiduciar pentru Africa
  • 2015

    20 iulie

    Reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne

    Miniștrii afacerilor interne au convenit asupra contribuției din partea fiecărui stat membru la transferul și relocarea persoanelor care au în mod clar nevoie de protecție internațională, care se ridică la un total de 54 760 de persoane.

    De asemenea, aceștia au adoptat concluzii privind desemnarea anumitor țări terțe drept țări de origine sigure.

  • 2015

    26 iunie

    Consiliul European

    Pe baza agendei Comisiei și a discuțiilor din cadrul Consiliului, liderii UE au căzut de acord asupra unei serii de măsuri în următoarele domenii:

    • transferul și relocarea
    • returnarea și readmisia
    • cooperarea cu țările terțe
  • 2015

    22 iunie

    EU NAVFOR MED: lansarea operației

    Consiliul a lansat EU NAVFOR MED, o operație navală împotriva persoanelor care introduc ilegal migranți și a traficanților de persoane din zona Mării Mediterane. Misiunea se derulează în etape succesive, prima etapă axându-se pe supravegherea și evaluarea rețelelor care introduc ilegal migranți și a celor implicate în trafic de persoane.

  • 2015

    16 iunie

    Pierre Vimont, numit trimis personal pentru conferința de la Valletta

    Președintele Consiliului European, Donald Tusk, l-a numit pe ambasadorul Pierre Vimont să conducă pregătirile pentru conferința de la Valetta dintre UE și țările africane.

  • 2015

    16 iunie

    Reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne

    În reuniunea lor din cadrul Consiliului din iunie, miniștrii afacerilor interne din UE au discutat despre diferitele aspecte ale Agendei europene privind migrația propuse de Comisie, precum și despre pachetul privind punerea sa în aplicare.

    Majoritatea delegațiilor au salutat caracterul cuprinzător și intersectorial al agendei, precum și faptul că aceasta combină acțiuni imediate menite să soluționeze actualele crize cu propuneri de măsuri pe termen lung care ar trebui să conducă la instituirea unei adevărate politici europene privind migrația.

  • 2015

    27 mai

    Primul pachet de propuneri al Comisiei Europene

    După prezentarea Agendei europene privind migrația cu două săptămâni înainte, Comisia Europeană a făcut cunoscut un prim pachet de măsuri menite să abordeze criza migrației:

    • o propunere de transfer de urgență pentru 40 000 de persoane care au nevoie de protecție internațională, din Italia și Grecia către alte state membre
    • o recomandare prin care li se solicită statelor membre să asigure relocarea a 20 000 de persoane din afara UE care au nevoie de protecție internațională
    • un plan de acțiune al UE împotriva introducerii ilegale de migranți
    • orientări privind prelevarea de amprente digitale
    • o consultare publică cu privire la viitorul Directivei privind cartea albastră
  • 2015

    26 mai

    Consiliul Afaceri Externe pe tema dezvoltării

    În urma reuniunii speciale a Consiliului European din 23 aprilie, Consiliul a reiterat necesitatea intensificării lucrărilor pe tema legăturilor dintre migrație și dezvoltare. Acesta a invitat Comisia Europeană și SEAE să lucreze la măsuri concrete.

  • 2015

    18 mai

    EUNAVFOR MED: instituirea operației

    În urma instrucțiunilor primite din partea Consiliului European, Consiliul a convenit să instituie o operație militară a UE, EU NAVFOR MED, pentru a submina modul de acțiune al călăuzelor și al traficanților de persoane din zona Mării Mediterane.

  • 2015

    13 mai

    Consolidarea misiunii civile EUCAP Sahel Niger

    Consiliul a convenit să consolideze domeniul de aplicare al misiunii civile a UE în Niger pentru a sprijini autoritățile din această țară în prevenirea migrației neregulamentare și în combaterea criminalității conexe.

  • 2015

    13 mai

    Agenda europeană privind migrația

    La 13 mai 2015, Comisia Europeană a adoptat o Agendă europeană privind migrația. Comisia a subliniat necesitatea unei mai bune gestionări a migrației și faptul că aceasta este o responsabilitate comună.

    Agenda cuprinde toate aspectele gestionării migrației și analizează în mod complet integrat aspectele interne și cele externe.

    Agenda identifică acțiuni și măsuri concrete în următoarele patru domenii:

    • reducerea factorilor-stimulent pentru migrația neregulamentară
    • salvarea de vieți omenești și securizarea frontierelor externe
    • o politică puternică în materie de azil
    • o nouă politică în domeniul migrației legale
  • 2015

    23 aprilie

    Reuniunea extraordinară a Consiliului European

    În urma evenimentelor tragice din Marea Mediterană din aprilie 2015, șefii de stat sau de guvern ai UE au convenit să depună toate eforturile pentru a împiedica pierderea altor vieți omenești pe mare și pentru a aborda cauzele profunde ale migrației. Liderii UE au decis ca reacția să fie axată pe patru domenii principale:

    • consolidarea prezenței pe mare
    • combaterea traficanților
    • prevenirea fluxurilor migratorii ilegale
    • întărirea solidarității și a responsabilității interne

    Liderii UE au subliniat rolul esențial al viitoarei comunicări a Comisiei referitoare la agenda europeană privind migrația și au solicitat organizarea summitului de la Valletta pentru a discuta chestiunile legate de migrație cu statele din Africa și cu alte țări-cheie.

    De asemenea, aceștia au solicitat o consolidare rapidă a operațiilor Triton și Poseidon, cu cel puțin triplarea resurselor lor financiare pentru anii 2015 și 2016.

Ultima revizuire: 18 decembrie 2025