Rezultatele voturilor publice
Vă atragem atenţia că nicio referinţă care apare în registru nu implică o responsabilitate juridică. Au forţă juridică numai actele juridice publicate în Jurnalul Oficial.
1000 rezultate-
ST 7313 2020 INIT - NOTĂ 15.4.2020 Rezultatul votului Decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea marjei pentru situații neprevăzute în 2020 în scopul de a furniza asistență de urgență statelor membre și de a consolida în continuare mecanismul de protecție civilă al Uniunii/rescEU ca răspuns la epidemia de Covid-19 = Adoptarea actului legislativ = Rezultatul procedurii scrise încheiate la 14 aprilie 2020Text disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Obiect: INF, VOTE, PUBLIC -
ST 7232 2020 REV 1 - NOTĂ 8.4.2020 Rezultatul votului DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI de stabilire a unor norme specifice cu privire la Directiva 96/71/CE și la Directiva 2014/67/UE privind detașarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier și de modificare a Directivei 2006/22/CE în ceea ce privește cerințele de control și a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 = Adoptarea poziției Consiliului în primă lectură și a expunerii de motive a Consiliului = Rezultatul procedurii scrise încheiate la 7 aprilie 2020Text disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2017/0121(COD) Obiect: INF, VOTE, CODEC, PUBLIC -
ST 7233 2020 REV 1 - NOTĂ 8.4.2020 Rezultatul votului REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 în ceea ce privește cerințele minime referitoare la perioadele de conducere zilnice și săptămânale maxime, pauzele minime și perioadele de repaus zilnic și săptămânal și a Regulamentului (UE) nr. 165/2014 în ceea ce privește poziționarea prin intermediul tahografelor = Adoptarea poziției Consiliului în primă lectură și a expunerii de motive a Consiliului = Rezultatul procedurii scrise încheiate la 7 aprilie 2020Text disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2017/0122(COD) Obiect: INF, VOTE, CODEC, PUBLIC -
ST 7234 2020 INIT - NOTĂ 7.4.2020 Rezultatul votului REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1071/2009, (CE) nr. 1072/2009 și (UE) nr. 1024/2012 în vederea adaptării acestora la evoluțiile sectorului transportului rutier = Adoptarea poziției Consiliului în primă lectură și a expunerii de motive a Consiliului = Rezultatul procedurii scrise încheiate la 7 aprilie 2020Text disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2017/0123(COD) Obiect: INF, VOTE, CODEC, PUBLIC -
ST 7236 2020 INIT - NOTĂ 7.4.2020 Rezultatul votului Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele minime pentru reutilizarea apei (prima lectură) Adoptarea poziției Consiliului în primă lectură și a expunerii de motive a ConsiliuluiText disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2018/0169(COD) Obiect: INF, VOTE, CODEC, PUBLIC -
ST 7237 2020 INIT - NOTĂ 7.4.2020 Rezultatul votului Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului privind informațiile electronice referitoare la transportul de mărfuri (prima lectură) Adoptarea poziției Consiliului în primă lectură și a expunerii de motive a ConsiliuluiText disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2018/0140(COD) Obiect: INF, VOTE, CODEC, PUBLIC -
ST 7232 2020 INIT 7.4.2020 -
ST 7233 2020 INIT 7.4.2020 -
ST 7164 2020 INIT - NOTĂ 2.4.2020 Rezultatul votului REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI privind sistemul Documente false și autentice on-line (FADO) și de abrogare a Acțiunii comune 98/700/JAI a Consiliului = Adoptarea actului legislativ = Rezultatul procedurii scrise încheiate la 20 martie 2020Text disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2018/0330/B(COD) Obiect: INF, VOTE, CODEC, PUBLIC -
ST 6859 2020 INIT - NOTĂ 31.3.2020 Rezultatul votului Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 862/2007 privind statisticile comunitare din domeniul migrației și protecției internaționale = Adoptarea poziției Consiliului în primă lectură și a expunerii de motive a Consiliului = Rezultatul procedurii scrise încheiate la 20 martie 2020Text disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2018/0154(COD) Obiect: INF, VOTE, CODEC, PUBLIC -
ST 7084 2020 INIT - NOTĂ 30.3.2020 Rezultatul votului Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 95/93 al Consiliului privind normele comune de alocare a sloturilor orare pe aeroporturile comunitare = Adoptarea actului legislativ = Derogare de la perioada de opt săptămâni prevăzută la articolul 4 din Protocolul (nr. 1) privind rolul parlamentelor naționale în UE = Rezultatul procedurii scrise încheiate la 30 martie 2020Text disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2020/0042(COD) Obiect: INF, VOTE, CODEC, PUBLIC -
ST 7085 2020 INIT - NOTĂ 30.3.2020 Rezultatul votului Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013 și (UE) nr. 508/2014 în ceea ce privește anumite măsuri specifice menite să mobilizeze investiții în sistemele de sănătate ale statelor membre și în alte sectoare ale economiilor acestora ca reacție la epidemia de Covid-19 (Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus) = Adoptarea actului legislativ (AL + D) = Derogare de la perioada de opt săptămâni prevăzută la articolul 4 din Protocolul (nr. 1) privind rolul parlamentelor naționale în UE = Rezultatul procedurii scrise încheiate la 30 martie 2020Text disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2020/0043(COD) Obiect: INF, VOTE, CODEC, PUBLIC -
ST 7086 2020 INIT - NOTĂ 30.3.2020 Rezultatul votului REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului în vederea acordării de asistență financiară statelor membre și țărilor care negociază aderarea la Uniune ce sunt grav afectate de o situație de urgență majoră de sănătate publică = Adoptarea actului legislativ = Derogare de la perioada de opt săptămâni prevăzută la articolul 4 din Protocolul (nr. 1) privind rolul parlamentelor naționale în UE = Rezultatul procedurii scrise încheiate la 30 martie 2020Text disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2020/0044(COD) Obiect: INF, VOTE, CODEC, PUBLIC -
ST 6332 2020 INIT - NOTĂ 26.2.2020 Rezultatul votului Poziție în primă lectură a Consiliului în vederea adoptării unui REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI privind etichetarea pneurilor în ceea ce privește eficiența consumului de combustibil și alți parametri, de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1369 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1222/2009 Adoptare Cea de a 3752-a reuniune a CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE (Afaceri Generale) 25 februarie 2020, BruxellesText disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2018/0148(COD) Obiect: INF, VOTE, CODEC, PUBLIC Data reuniunii 25.2.2020 -
ST 6109 2020 INIT - NOTĂ 19.2.2020 Rezultatul votului DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește introducerea anumitor cerințe pentru prestatorii de servicii de plată Adoptare Cea de a 3749-a reuniune a CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE (Afaceri Economice și Financiare) 18 februarie 2020, BruxellesText disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2018/0412(CNS) Obiect: INF, VOTE, PUBLIC -
ST 6110 2020 INIT - NOTĂ 19.2.2020 Rezultatul votului REGULAMENT AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 în ceea ce privește măsurile de consolidare a cooperării administrative în vederea combaterii fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată Adoptare Cea de a 3749-a reuniune a CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE (Afaceri Economice și Financiare) 18 februarie 2020, BruxellesText disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2018/0413(CNS) Obiect: INF, VOTE, PUBLIC -
ST 6111 2020 INIT - NOTĂ 19.2.2020 Rezultatul votului DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește regimul special pentru întreprinderile mici și a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 în ceea ce privește cooperarea administrativă și schimbul de informații în scopul monitorizării aplicării corecte a regimului special pentru întreprinderile mici Adoptare Cea de a 3749-a reuniune a CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE (Afaceri Economice și Financiare) 18 februarie 2020, BruxellesText disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2018/0006(CNS) Obiect: INF, VOTE, PUBLIC -
ST 5561 2020 INIT - NOTĂ 27.1.2020 Rezultatul votului Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 în ceea ce privește disciplina financiară începând cu exercițiul financiar 2021 și a Regulamentului (UE) nr. 1307/2013 în ceea ce privește flexibilitatea între piloni în anul calendaristic 2020 (prima lectură) Adoptarea actului legislativ Cea de a 3745-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit) 27 ianuarie 2020, BruxellesText disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2019/0253(COD) Obiect: INF, VOTE, CODEC, PUBLIC -
ST 14768 2019 REV 1 - NOTĂ 19.12.2019 Rezultatul votului Directiva Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 în ceea ce privește transformările, fuziunile și divizările transfrontaliere (prima lectură) Adoptarea actului legislativ Cea de a 3728-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit) 18 noiembrie 2019, BruxellesText disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2018/0114(COD) Obiect: INF, VOTE, CODEC, PUBLIC -
ST 15273 2019 INIT - NOTĂ 19.12.2019 Rezultatul votului DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de stabilire a regimului general al accizelor (reformare) Adoptare Cea de a 3741-a reuniune a CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE (Mediu) 19 decembrie 2019, BruxellesText disponibil și în: BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LT LV MT NL PL PT SK SL SV
Dosar interinstituţional: 2018/0176(CNS) Obiect: INF, VOTE, PUBLIC Data reuniunii 19.12.2019